Senatorul Cristinel Rujan a declarat că este inacceptabil să fie emis un act administrativ de către Raed Arafat, cu girul guvernului, prin care sunt suspendate internările și intervențiile chirurgicale, dacă nu sunt urgențe, care restricționează dreptul fundamental la sănătate.
”Este incalificabil și aproape criminal să nu dai posibilitatea bolnavilor cronici să aibă acces la actul medical. Este o limitare a dreptului constituțional la sănătate. Nu sunt dumnezei să stabilească cine poate beneficia pe banii lui, ca asigurat al sistemului public de sănătate, de actul medical!”a afirmat senatorul social-democrat.
Parlamentarul gorjean a învinuit guvernanții că, deși știau, de la începutul anului că va urma un al patrulea val al pandemiei de COVID-19, aceștia au cheltuit 2 miliarde de euro care nu se regăsesc în spitalele din România.
”Banii nu se regăsesc în paturile de la ATI, în medicamentele antivirale necesare tratării bolnavilor, deși alte state folosesc de luni de zile, poate de un an, acele antivirale care dau rezultate în tratarea SARS-CoV-2. Nu au cumpărat echipamente și dispozitive medicale conforme! Nu au dat o altă dimensiune Direcțiilor de Sănătate Publică pentru eficientizarea acestora! Nu au abordat o viziune strategică privind mărirea numărului de persoane specializate, adică resursa umană necesară gestionării activității din secțiile ATI. Au stat, dar în același timp au cheltuit foarte mulți bani. Este un comportament care, din punct de vedere criminologic, poate fi catalogat ca un comportament criminal prin neimplicare, pentru că nu întotdeauna trebuie să acționeze cu intenție directă. Și neimplicarea poate genera efecte dezastruoase pentru cetățeni și pentru sănătatea lor!”, a precizat senatorul Rujan.