Actualitate

Și-au refăcut stocurile de cărbune!

După perioada în care au funcționat cu toate cele trei grupuri de la Sucursala Electrocentrale Rovinari, stocurile de cărbune de la Complexul Energetic Oltenia au ajuns la zero, însă lucrurile s-au rezolvat, după cum susțin surse sindicale. La Rovinari, în această perioadă, se exploatează cantități însemnate de lignit de la Cariera Tismana, ceea ce a dus la refacerea stocurilor de cărbune. Totuși, acest lucru ar putea să se dovedească nesemnificativ, mai ales că sezonul cald se apropie, iar energia pe bază de lignit va intra din ce în ce mai puțin în sistem. „S-au refăcut stocurile de cărbune în zona Termocentralei Rovinari. Nu mai sunt probleme aici, chiar dacă, la un moment dat, atunci când s-a funcționat cu trei grupuri energetice, lucrurile nu erau deloc bune. Este un semnal pentru iernile viitoare să nu mai ajungem aici pentru că s-a dovedit că este nevoie de energia pe bază de cărbune în sezonul rece. Acum știu că se exploatează foarte bine la Cariera Tismana și a ajuns foarte mult cărbune de aici”, potrivit sursei citate.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *