
Neaprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al Complexului Energetic Oltenia este privită cu rezerve de o parte dintre reprezentanții salariaților din cadrul companiei. Deși lipsa bugetului poate crea blocaje în activitatea societății, surse sindicale susțin că, în actualul context, această situație a evitat adoptarea unor măsuri care ar fi putut afecta angajații din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Potrivit acestora, exista temerea că odată cu aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli ar fi putut fi introduse măsuri de reducere a cheltuielilor, inclusiv în ceea ce privește drepturile salariale ale salariaților din cadrul companiei sau funcționarea unor capacități energetice.
„Mai bine că nu s-a aprobat Bugetul de Venituri și Cheltuieli, pentru că cine știe ce surprize ne mai așteptau. Ne puteam trezi cu salarii tăiate și cu încă un grup energetic oprit, pentru că au demonstrat și în trecut că sunt în stare de astfel de măsuri. Atunci ne-au spus că au negociat și au reușit să amâne închiderea, dar, în cele din urmă, ne-am trezit cu grupul închis. Este încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că nu îi interesează soarta Complexului Energetic Oltenia. Cel puțin, drepturile angajaților nu sunt afectate”, ne-au declarat surse sindicale.




