Ultima oră

Situație de criză la un spital din România! Alimentarea cu electricitate, întreruptă după ce o salcie s-a rupt şi a rupt firele de electricitate

Alimentarea cu energie electrică este întreruptă, sâmbătă seară, la Simeria, judeţul Hunedoara, după ce crengi dintr-o salcie s-au rupt şi au deterioriat firele de electricitate. Incidentul a avut loc în zona Spitalului CFR, acesta fiind afectat de întreruperea alimentării, astfel că pentru moment foloseşte generatorul propriu, scrie news.ro.

”Pompierii Detaşamentului Deva au fost solicitaţi în această seară în localitatea Simeria, unde mai multe crengi ale unei sălcii s-au rupt şi au căzut peste firele de electricitate, deteriorându-le. Întrucât evenimentul a avut loc în apropierea Spitalului CFR Simeria, unitatea spitalicească a fost afectată din punctul de vedere al alimentării cu energie electrică”, a anunţat, sâmbătă seară, ISU Hunedoara.După evaluarea situaţiei, pompierii au asigurat zona şi au solicitat sprijinul echipei specializate din cadrul Enel pentru a putea începe împreună acţiunea de segmentare şi degajare a materialului lemnos.Potrivit sursei citate, pentru moment, spitalul a trecut la alimentarea cu ajutorul generatorului de curent propriu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *