Ultima oră

Societate comercială din Turcinești amendată cu 5.000 de lei!


La data de 14 iulie a.c., echipa mixtă formată dintr-un polițist din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu și un inspector din cadrul DSP Gorj, au acționat pe raza comunei Turcinești, ocazie cu care mai multe societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor impuse pe timpul stării de alertă. “Astfel, în urma controale efectuate, o societate comercială cu punctul de lucru în comuna Turcinești a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor HG 857/2011, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice. Totodată, două femei de 48 și 50 de ani, din localitate, au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, potrivit Legii nr. 55/2020, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală. Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.
Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus. Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă” a declarat purtătorul de cuvant al IPJ Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *