Social

Societatea de Științe Istorice din Gorj a devenit a doua din țară ca mărime

Societatea de Științe Istorice din Gorj s-a afirmat ca una dintre cele mai importante filiale ale organizației la nivel național. În prezent, filiala înregistrează un număr record de membri cotizanți, 117 la număr, ceea ce o plasează pe locul al doilea ca mărime între toate filialele din țară. Această creștere semnificativă reflectă interesul crescut al specialiștilor și pasionaților de istorie din zonă de a se implica activ în activitățile societății.

Potrivit lui Cornel Șomâcu, președintele Societății de Științe Istorice din Gorj, filiala continuă să se dezvolte constant, consolidându-și astfel rolul important în promovarea cercetării și a valorilor istorice la nivel național.

„Suntem printre cele mai active Societăți de Științe Istorice din România. Filiala de la Gorj numără 117 membri. Este a doua ca mărime din țară. Pe parcursul anului avem congrese, concursuri locale pe teme istorice, conferințe și multe acțiuni care întregesc activitatea profesorilor de istorie de la nivelul județului Gorj. Foarte mulți au și o activitate publicistică bogată. Este o filială numeroasă și activă”, a precizat Cornel Șomâcu, profesori de istorie și președintele Societății de Științe Istorice din România, filiala Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *