Aseară, un șofer de 20 de ani a fost bătut de un alt participant la trafic pe un drum județean din comuna Crasna.
„Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 20 de ani, din Crasna, în timp ce conducea un autoturism pe DJ-665-Crasna, a observat un alt bărbat, în vârstă de 35 de ani, din aceeași localitate, care se deplasa cu autoturismul pe mijlocul drumului, iar în momentul în care i-a spus să circule regulamentar, întrucât nu este vizibilitate, bărbatul de 35 de ani a devenit agresiv, lovindu-l pe celălalt participant la trafic cu pumnii și picioarele.
În urma incidentului a rezultat rănirea bărbatului de 20 de ani. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.