Ultima oră

Șoferi prinși băuți la volan

La data de 12 decembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au depistat un bărbat de 51 de ani, din comuna Crasna, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 665  Crasna Deal către Novaci, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, în cursul nopții, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat în trafic, pe drumul comunal care face legătura între Urdari și Plopșoru, un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Urdari. În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto, a rezultat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambii conducători auto au fost transportați la spital, pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cele două cauze s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul, pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența băuturilor alcoolice.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *