Ultima oră

Șoferul vinovat de producerea accidentului din zona Dedeman Târgu Jiu era BĂUT!


La data de 23 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul112 de către cu privire la faptul că pe strada Termocentralei, din municipiul Târgu Jiu, a avut loc un accident rutier soldat cu victime.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat, de 35 de ani, din comuna Drăguțești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Termocentralei, din municipiul Târgu Jiu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare intrând pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, compus din cap tractor și semiremorca, condus de un tânăr, de 28 de ani, din comuna Runcu.

După impact autoturismul a revenit pe sensul său de mers, întorcându-se invers, moment în care a fost acroșat frontal de un autoturism, condus de un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Craiova.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorilor auto de 28 și 35 de ani, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, la bărbatul de 35 de ani, rezultând o concentrație de 0,03% alcool pur în aerul expirat, iar la ceilalți rezultatele au fost negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *