Dezvăluiri

ȘOMER din pepiniera PNL, promovat DIRECTOR la Edilitara!

Un personaj care face parte din cârdășia submediocră a capilor municipalității, care a ratat postul de consilier personal al viceprimarului Bogdan Bejinaru și, implicit, salariul aferent funcției, de vreo 6-7 ori mai mare decât indemnizația de șomaj cu care era obișnuit, apare, din nou, în pole position, pentru ocuparea unui post de director la Edilitara SA. Societatea la care Consiliul Local Tg-Jiu e unic acționar devine astfel un fel de cantină socială pentru liberalii fără serviciu care tre’ să ”mănâncă” și gura lor.

Adunarea Generală a Acționarilor Edilitara Public SA, adică cei doi consilieri locali liberali Constantin Semen și Ion Slivilescu, a aprobat, luna trecută, pe 22 februarie, un nou Stat de funcții și o nouă Organigramă a societății.

Practic, modificările din structura organizatorică privesc, printre altele, înființarea unui post de director producție, prin transformarea postului de responsabil tehnic cu execuția, având mai multe compartimente în subordine, fiind enumerate, conform hotărârii AGA, Serviciul tehnic investiții, Serviciu producție CTC mediu autorizări avize metrologie, Secția salubrizare străzi, Secția sere zone verzi și Secția administrația parcurilor.

Decizia înființării postului de director producție a fost luată, mai întâi, de către administratorii societății, în noua formulă de 7 membri, în ședința din 12 februarie, iar postul poate fi deja ocupat de la începutul acestei luni.

Cel mai vehiculat nume pentru funcția de director de producție al Edilitara SA este cel al lui Cosmin Nicolae Costache, membru în Biroul Politic al PNL Tg-Jiu.

Costache ocupă, din luna ianuarie a acestui an, un loc în Consiliul de Administrație al Edilitara Public SA și potrivit declarației de avere nu a avut niciun venit salarial, în anul precedent, cu alte cuvinte nu a avut un loc de muncă.

   

Citește și:

Un comentariu

  1. Va scriu putin intarziat.Dupa cum cred ca ati aflat postul de director de producție a fost ocupat fara examen numai prin numire de o salariata din Edilitara ca doamna e prietena sau sotia unui inspector de la Curtea de Conturi , că dacă nu.. nu se știe. Carmen Iancu a tras lozul câștigător. Ceilalți să mai aștepte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *