
Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a transmis ieri un mesaj ferm privind modul în care sunt stabilite investigațiile medicale în cadrul Unității de Primiri Urgențe (UPU-SMURD), subliniind un principiu esențial al practicii medicale: decizia aparține exclusiv medicului, în funcție de evaluarea clinică a pacientului.
Reprezentanții unității medicale explică faptul că, în contextul aglomerării și al numărului ridicat de prezentări, este important ca pacienții să înțeleagă corect rolul fiecărei etape din actul medical de urgență.
Decizia medicală nu se face „la cerere”
Potrivit mesajului transmis de spital, investigațiile medicale nu sunt efectuate la solicitarea pacientului, ci sunt stabilite de medicul de gardă în urma consultului și a evaluării stării de sănătate.
Această precizare este esențială în activitatea din UPU, unde fiecare caz este analizat rapid, dar riguros, pentru a stabili prioritățile reale și necesitatea investigațiilor.
În practică, medicul decide tipul analizelor sau investigațiilor necesare (imagistică, analize de laborator, consulturi de specialitate), în funcție de simptome, riscuri și suspiciuni clinice.
De ce este important acest principiu în UPU
Într-o unitate de urgență, unde fluxul de pacienți este constant și uneori foarte ridicat, respectarea protocolului medical este esențială pentru prioritizarea cazurilor grave, reducerea timpilor de așteptare pentru urgențele reale și pentru utilizarea corectă a resurselor medicale.
Pentru evitarea suprasolicitării UPU-SMURD și Secțiilor ATI este recomandat să nu se apeleze la aceste servicii dacă nu este o urgență. Altfel este indicat să fie solicitate serviciile medicilor de familie și a ambulatoriilor de spital, dacă simptomele nu sunt grave.
Prin acest nou mesaj, Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu reafirmă un principiu de bază al medicinei de urgență: decizia medicală aparține medicului, nu pacientului, iar investigațiile sunt efectuate doar atunci când există o justificare clinică.
Este o clarificare importantă într-un sistem aflat constant sub presiune, în care fiecare decizie medicală contribuie la eficiența actului medical și la salvarea de vieți.
”Personalul medical și auxiliar al UPU gestionează cu profesionalism situațiile, pentru a asigura îngrijirea corespunzătoare a tuturor pacienților.
Cu toate acestea, volumul ridicat de cazuri determină, în unele situații, prelungirea timpilor de așteptare, mai ales în cazurile care nu reprezintă urgențe majore.
Recomandăm:
Să evitați prezentările în Unitatea de Primire a Urgențelor-SMURD dacă nu sunt o urgență.
Pacienții trebuie să înțeleagă că medicul este cel care decide investigațiile medicale care se fac, nu solicită pacientul o anumită investigație medicală/radiologică.
În cazul în care simptomele nu sunt grave sau nu prezentați comorbidități, vă recomandăm să solicitați ajutorul medicului de familie sau să apelați la consultațiile ambulatorii.
Prin respectarea acestor recomandări, putem contribui cu toții la menținerea unui flux optim de pacienți în spital și la prevenirea suprasolicitării UPU-SMURD și Secțiilor ATI. Vă mulțumim!”, este postarea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu pe pagina de Facebook.




