
Stația de sortare a gunoiului nu va fi amplasată în zona Ciocârlău, din municipiul Târgu Jiu, a anunțat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, după ce mai mulți cetățeni au fost nemulțumiți cu privire la această inițiativă.
„În urma discuțiilor cu cetățenii, am luat hotărârea de a găsi o altă zonă pentru acest obiectiv. Aici se va construi un parc fotovoltaic pentru alimentarea rețelei de iluminat public a municipiului Târgu Jiu. De altfel, acesta a și fost motivul pentru care propunerea a fost pe transparență: ca oamenii să-și poată exprima opinia. Stația respectivă este necesară și impusă de legislație. Purtăm discuții și cu autoritățile județene în acest sens, urmând a se stabili un amplasament cât mai îndepărtat de zonele locuite“, a arătat primarul Romanescu.




