Actualitate

Stație nouă pentru monitorizarea pacienților secției Neurologie

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu beneficiază de o stație nouă pentru monitorizarea pacienților. Echipamentul achiziționat zilele trecute va intra în dotarea Secției Neurologie, din cadrul unității medicale. Stația centrală de monitorizare pacienți are în dotare opt monitoare funcții vitale. Bugetul alocat de autoritățile județene pentru achiziția echipamentului este de peste 86.000 de lei.

Conform reprezentanților Consiliului Județean Gorj, care asigură finanțarea pentru echipamente, Secția Neurologie nu dispune în momentul de față de toate dotările necesare. „Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu are ca obiect principal asigurarea asistenței medicale de urgență în spital și în ambulatoriu, personalul medical specializat deservind populația județului Gorj, precum și cea din localitățile limitrofe județului.

„În momentul de față, dotarea secției de neurologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu este insuficientă, unele echipamentele din dotare fiind depășite fizic și moral. Prin acordarea serviciilor medicale de specialitate în condiții optime, evitarea aglomerației, reducerea timpului de așteptare, precum și creșterea încrederii pacienților în serviciile medicale oferite în cadrul secției de neurologie, diagnosticarea și tratarea neuro-vasculară se va realiza după standarde prevăzute de legislația în vigoare. Prin urmare, pentru desfășurarea corespunzătoare a activității medicale, creșterea calității actului medical din cadrul secției de neurologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, se impune dotarea corespunzătoare cu echipamente”, conform Consiliului Județean Gorj.

În cadrul secţiei de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu funcţionează, din luna februarie, compartimentul denumit Unitate de Accidente Vasculare Cerebrale Acute (UAVCA), conform prevederilor unui ordin al Ministerului Sănătăţii.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *