Dezvăluiri

Statuia „Portretul Artistului” Brâncuși a rămas dincolo de gardul noului Stadion-Arena!

Scriitorul Zenovie Cârlugea, profesor de limba română, a transmis, joi, o scrisoare deschisă primarului municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, cerându-i să salveze o statuie a celebrului sculptor sârb Kolia Milunovici, realizată la tabăra de sculptură din anul 2000, din marmură de Rușchița. „Statuia de marmoră «BRÂNCUȘI», după ridicarea noului stadion, se află în spatele unui gard din prefabricate (plastice)”, transmite poetul, în scrisoarea adresată edilului local.

„Vă aduc la cunoștință un fapt care nu face cinste orașului. Este vorba de „atentatul” asupra unei sculpturi foarte valoroase, din marmoră de Rușchița, reprezentând, într-o morfologie esențializată foarte sugestivă, portretul marelui Brâncuși, unic în această viziune de indiscutabilă modernitate, la nivelul municipiului. Această piesă de artă monumentală, aflată în patrimoniul orașului, aparține celebrului sculptor sârb KOLIA MILUNOVICI. A fost executată aici, la Tg.-Jiu, în cadrul unei mai vechi „tabere de sculptură”, cea din vara anului 2000, fiind atunci amplasată, atât de neinspirat, în fața Hotelului „Sport” (alți artiști invitați și-au „adjudecat” amplasamente de mai mare vizibilitate, dar timpul a cernut până azi valorile și opera lui Kolia Milunovici își revendică locul meritat)”, scrie Zenovie Cârlugea. „Așadar, la ora de față, statuia de marmoră „BRÂNCUȘI”, după ridicarea noului stadion, se află în spatele unui gard din prefabricate (plastice), văzându-i-se numai… scăfârlia! Parcă se uită de peste gard la ignoranța și neputința celor îndrituiți cu „moștenirea Brâncuși”, aici, în orașul lui, în care a ridicat în anii 1937-1938 mirificul Ansamblu sculptural-arhitectural „Calea Eroilor”, integrând Târgu-Jiul pe harta marilor circuite culturale. Impasul în care, iată, se află opera statuară a artistului Kolia Milunovici îi vizează, așadar, mai întâi, pe cei care ar trebui să vă asigure în permanență o consiliere culturală corectă și operativă în chestiune”, a completat poetul.

Scriitorul este de părere că scoaterea din acel loc ingrat, a acestui „Brâncuși”, prin reamplasarea într-un loc care pe drept i se cuvine, ,,ar putea da strălucire și apropiatei ediții a Zilelor Orașului Tg.-Jiu, când cu siguranță mii și mii de gorjeni (și nu numai) îl vor admira pe „marmoreanul” Brâncuși”. Acesta îi dă și o sugestie primarului să mute lucrarea pe scuarul cu flori din partea de Sud a Primăriei Tg.-Jiu, înlocuindu-se astfel vechea statuie înnegrită și care nu rezonează deloc cu ambianța clădirii de patrimoniu a orașului.

„Este regretabil, Domnule Primar, că aceia care se ocupă la Tg.-Jiu cu promovarea lui Brâncuși nu au sesizat până acum această „anomalie”, care aduce prejudicii de imagine și multe nemulțumiri din partea cetățenilor”, a mai transmis Cârlugea postând și fotografii cu lucrarea la momentul inaugurării și în prezent.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *