„Sa te odihnești în pace, Dudu! Cu siguranță o să faci furori pe flancul stâng al Raiului! Sincere condoleanțe familiei”, este unul dintre mesajele care însoțesc anunțul echipei de fotbal Știința Godinești în legătură cu decesul neașteptat al sportivului Tudor Sarcină. Fotbalistul cu vechime la echipa din Godinești, de loc din Tismana, a decedat după ce ar fi suferit, cu ceva vreme în urmă, un grav accident de muncă. Din păcate, lucrurile s-au complicat, iar medicii nu l-au putut salva, spun cetățeni ai comunei, care transmit condoleanțe familiei îndoliate.
„Cu lacrimi în ochi și cu durere în suflet plângem plecarea dintre noi a colegului, prietenului, fratelui nostru, Sarcina Tudor, sufletul echipei noastre, cel de care ne leagă o mulțime de amintiri, unul dintre cei mai longevivi jucători ai echipei noastre, pe la echipa noastră s-au perindat de-a lungul timpului mulți jucători însă el a rămas de fiecare dată loial echipei. Din cauza unor probleme medicale luase decizia să se retragă din fotbal, după 5 etape ne aflam pe ultimul loc în clasament, dar spiritul lui de gladiator l-a făcut să strângă din dinți, a revenit la echipă spunând că „echipa asta s-a luptat întotdeauna la locurile fruntașe, nu la retrogradare”, următoarele 6 etape am înregistrat 6 victorii, echipa a terminat turul pe locul 3, aportul lui fiind unul uriaș”, au transmis reprezentanții Științei Godinești.
„Mulțumim pentru toate amintirile care ne rămân cu tine Campionule. Fii sigur că nu te vom uita niciodată! Știm că vei veghea asupra noastră de acolo de sus și știm că vei face o echipă la fel de bună cu îngerii de care ești înconjurat acum. Rămas bun prieten drag! Dumnezeu să aibă grijă de tine!”, au completat reprezentanții echipei. Sportivul decedat avea numai 39 de ani.