Străzile și trotuarele din strada 22 Decembrie, din Târgu Jiu, sunt și acum nereparate, deși Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj a amendat constructorul. Astfel, zona este în continuare plină de praf, suportat de pietoni și locatarii blocurilor din apropiere.
Este de amintit că în data de 6 iunie IPJ Gorj a venit în zonă și a aplicat o amendă de peste 10.000 de lei constructorului.
„În cursul zilei de 6 iunie 2025, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Gorj au procedat la verificarea modului de realizare a lucrărilor în zona drumului public, pe strada 22 Decembrie 1918, din municipiul Târgu Jiu, constatând faptul că nu a fost respectată obligația de a asigura starea de viabilitate a drumului public, de către executantul de lucrări, nefiind realizată planeitatea părții carosabile.
În acest sens, polițiștii au aplicat o sancțiune în valoare de 10.125 de lei, conform prevederilor OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice.”, conform IPJ Gorj.