Șase cercetători au realizat un studiu pentru Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) cu privire la cutremurele din județul Gorj.
Subiectul studiului constă în analiza structurii crustale din regiunea Târgu Jiu prin metoda tomografiei seismice.
„Utilizând date provenite din peste 5000 de evenimente seismice locale și algoritmul LOTOS, cercetarea a evidențiat variații semnificative ale vitezelor undelor P și S, asociate cu prezența unor formațiuni geologice fracturate, potențial saturate cu fluide. Rezultatele indică o zonă activă tectonic cu potențial seismic, în special de-a lungul unui aliniament NE–SV, corelat cu secvența seismică din 2023. Acest studiu contribuie esențial la o mai bună înțelegere a structurii geodinamice locale și la actualizarea modelelor de hazard seismic pentru sud-vestul României“, a transmis INFP.
Cercetătorii au folosit algoritmul LOTOS, o metodă de tomografie seismică, pentru a investiga structura subterană (crusta terestră) în zona afectată.
Scopul studiului a fost să vadă cum variază viteza undelor seismice prin diferite tipuri de roci, ceea ce poate oferi indicii despre fracturi, falii și posibile zone active tectonic. S-au descoperit variații semnificative în viteza undelor P (Vp) și S (Vs), care arată că solul este alcătuit din zone de rocă solidă și zone fracturate.
O aliniere clară pe direcția nord-est – sud-vest (NE-SV) care pare să separe: o zonă cu viteză mare (adică rocă mai compactă) în nord-vest, de o zonă cu viteză mică (adică rocă mai „slabă” sau afectată de fracturi) în sud-est.
Această diferență corespunde cu o limită geologică importantă: între zona muntoasă (orogenică) și o zonă depresionară (mai joasă și mai instabilă tectonic).
Acea zonă de separare (NE-SV) coincide cu locurile în care s-au produs cutremurele în 2023 – ceea ce sugerează că acolo se află o falie activă.
Cutremurele (hipocentrii) par a fi concentrate în zone de rocă mai compactă, dar în apropierea unor zone cu viteză mică, ceea ce sugerează că fluidele din adâncime (posibil apă sau gaze) ar fi jucat un rol în declanșarea și propagarea cutremurelor.
În zona epicentrală (adică unde s-a produs cel mai mare cutremur), la 10–15 km adâncime, s-a observat un raport mare Vp/Vs, care este un posibil semn al prezenței fluidelor.
Acest lucru ar putea explica de ce replicile au durat atât de mult, pentru că fluidele pot „slăbi” rocile și favoriza alunecarea pe falii.
