Ultima oră

Suma fabuloasă plătit de o familie de români pentru o noapte de internare într-un spital din Bulgaria


O familie de români, alcătuită din doi soți și cei doi copii ai lor, a plătit 1.500 de euro pentru o noapte de internare la un spital de stat din Bulgaria, după un accident rutier. Asta deși nu au avut nici măcar săpun și hârtie igienică la baie.

O familie de români a plătit 3.084,60 leva (1.500 de euro) pentru tratament medical la Spitalul Universitar din Burgas în urma unui accident rutier grav, scrie Novinite.

Cazul a fost adus în atenția publicului de avocatul Dimităr Vâlcev, care a împărtășit o declarație detaliată a tatălui, Dumitru Melcescu, alături de facturile spitalului pe profilul său de socializare.

Potrivit lui Melcescu, el, soția sa și cei doi copii ai lor în vârstă de 14 ani se aflau în vizită în Bulgaria pentru o competiție de înot, când a avut loc accidentul, pe 24 aprilie 2025. În calitate de șofer, a suferit multiple răni, inclusiv coaste rupte și leziuni ale vertebrelor cervicale, în timp ce soția și copiii lui au scăpat cu răni ușoare. Toți au fost transportați cu ambulanța la Spitalul Universitar din Burgas pentru tratament de urgență.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *