
Ioan Varga, finanțatorul lui CFR Cluj, a confirmat că a ajuns la un acord cu Marius Șumudică pentru preluarea echipei. Tehnicianul îi va lua locul lui Antonio Folha, demis după doar câteva luni pe banca formației din Gruia.
Portughezul fusese numit antrenor în această vară, însă aventura sa s-a încheiat brusc după înfrângerea usturătoare cu Tromso, scor 0-5, în prima manșă din turul al treilea preliminar al Conference League.
Șumudică nu a stat mult pe gânduri înainte să accepte oferta CFR-ului. Potrivit lui Varga, noul antrenor a venit și cu o listă de cinci jucători pe care îi dorește în lot, iar clubul ar urma să înceapă chiar de săptămâna viitoare demersurile pentru aducerea lor.
„M-am întâlnit azi (n.r. sâmbătă) cu Șumudică, am bătut palma, e noul antrenor al CFR-ului. Nu a fost greu de convins, își dorea să vină, are foame de performanță. Vă rog, nu mă întrebați de salarii, bonusuri și alte chestii de genul, nu vă pot spune, important e că avem antrenor și, cu această ocazie, îi urăm mult succes. A spus că își dorește 4-5 jucători, iar eu i-am promis că îi va avea chiar de săptămâna viitoare la dispoziție!”, a declarat Ioan Varga, comform digisport.ro.




