EvenimentUltima oră

SURSE: Percheziții la Garda de Mediu: suspiciuni de delapidare și fals în înscrisuri! Vezi de ce sunt acuzați comisarii!

Ofițerii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice (SICE) din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au efectuat, miercuri dimineața, cinci percheziții domiciliare. Acțiunile au vizat sediul Comisariatului Județean Gorj al Gărzii de Mediu, domiciliul comisarului șef Gheorghe Sanda, și locuințele a doi comisari.

Potrivit unui comunicat emis de IPJ Gorj, în cadrul perchezițiilor au fost ridicate înscrisuri necesare instrumentării cauzei.

Surse apropiate anchetei susțin că cei trei angajați ai Gărzii de Mediu sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fals în înscrisuri.

Anchetatorii au fost sesizați de o angajată a instituției care a reclamat utilizarea autoturismelor de serviciu în scopuri personale, inclusiv în afara programului de lucru și în weekend. Pentru a justifica legal utilizarea vehiculelor, aceștia ar fi falsificat foile de parcurs.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *