
Veștile potrivit cărora cei aproximativ 2.000 de angajați care au contracte de muncă pe perioadă determinată ar urma să plece acasă după expirarea actualelor înțelegeri au provocat panică în rândul celor aflați în această situație. Oamenii se tem că există un sâmbure de adevăr în această chestiune și se gândesc cu groază că vor rămâne fără un loc de muncă.
Surse din cadrul companiei energetice afirmă că se va încerca formularea unei propuneri pentru ca salariații respectivi să-și păstreze locurile de muncă. Mai exact, pentru ca „determinații” să rămână în activitate, ar urma ca angajații care mai au maximum doi ani până la pensionare să fie trimiși acasă, beneficiind de drepturile aferente, plăți compensatorii și venit de completare.
„Am văzut această chestiune și nu cred că se va ajunge aici. Până la urmă, fără ei nu se poate în acest moment. Ne-au ajutat în acești ani și noi trebuie să fim alături de ei. Eu cred că trebuie propusă o variantă în care acești oameni să rămână la serviciu, iar cei care mai au doi ani până la pensie să meargă acasă cu plăți compensatorii și venituri de completare. Este o soluție care ar împăca pe toată lumea”, ne-a relatat o sursă din cadrul CE Oltenia.




