
Sute de elevi din județul Gorj vor beneficia de consiliere profesională în cadrul unui proiect implementat de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Vor fi asigurate servicii de consiliere profesională și de grup pentru elevi din județ. Finanțarea asigurată din fonduri europene este de peste 400.000 de lei, în cadrul proiectului „Universitatea pentru toți” implementat de către Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu și finanțat prin Fondul Social European – Programul Operațional Educație și Ocupare. Serviciile vor fi asigurate de un psiholog sau un psihoterapeut, precum și de 2 consilieri de orientare vocațională și educațională.
Obiectivul proiectului este stabilirea unor traiectorii potrivite în carieră pentru sute de elevi din județ, astfel încât aceștia să beneficieze de cele mai bune opțiuni în carieră în funcție și de capacitățile pe care le au, respectiv de vocație.
De foarte multe ori elevii optează pentru un liceu care nu le oferă niciun fel de perspectivă în carieră, iar situația se menține și în ceea ce privește studiile superioare. Astfel, se ajunge la final ca studiile făcute să nu ofere alternative bune pentru găsirea unui loc de muncă, respectiv pentru încadrarea corectă în câmpul muncii, în funcție de studiile absolvite și de practica făcută.




