„Weekend plin de evenimente la Târgu Jiu! Din nou am avut peste 10 mii de persoane prezente la o serbare câmpenească! A fost Sărbătoarea Narciselor, un eveniment amplu, dedicat acestei primăveri călduroase.
Cu această ocazie, a avut loc Cupa Narciselor, o cunoscută și așteptată competiție cu mașini buggy, dar și de ciclism MTB. Vreau să le mulțumesc celor de la ACS Raideri pentru o organizare fără cusur a competiției!”, a anunţat primarul Marcel Romanescu.
Primarul Romanescu spune că trebuie să ne obişnuim cu astfel de evenimente, deoarece urmează o vară incendiară la Târgu Jiu.
„Trebuie să ne obișnuim cu această atmosferă pentru că urmează o vară cu adevărat incendiară, dar și cu faptul că noi, cei de la Primăria Târgu Jiu, vom uita, pentru o lungă perioadă, de zile libere. Demarăm tot mai multe proiecte, lucrări, dar vă pregătim și o serie de surprize pentru weekendurile calde ale verii. Urmează Zilele Municipiului Târgu Jiu, un ansamblu de evenimente ce debutează duminica viitoare (15 mai)”, a completat Romanescu.