Ultima oră

Tânăr de 17 ani, reținut după ce a furat două autoturisme și a ieșit cu ele pe drumurile publice

Un adolescent în vârstă de 17 ani din județul Timiș a fost reținut de polițiști după ce ar fi pătruns într-o locuință, de unde a sustras un telefon mobil și cheile a două autoturisme. Ulterior, acesta ar fi condus ambele vehicule pe drumurile publice, deși nu deține permis de conducere.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, faptele au fost sesizate pe 26 iulie, când proprietarii au reclamat că persoane necunoscute au intrat fără drept într-un imobil din localitatea Cornești. Din locuință au dispărut un telefon mobil și cheile a două mașini, iar autoturismele au fost folosite ulterior pe drumurile publice.

În urma activităților investigativ-operative, oamenii legii au reușit să îl identifice pe principalul suspect, un adolescent de 17 ani. Pe 3 august, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

O zi mai târziu, pe 4 august, tânărul a fost prezentat în fața instanței, care a decis plasarea sa în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și pentru completarea probatoriului în dosar. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, adolescentul beneficiază de prezumția de nevinovăție.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *