Ultima oră

Tânăr, de 19 ani, din judeţul Sălaj reținut pentru pornografie infantilă!

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj, împreună cu procurorii D.I.I.CO.T. – B.T. Sălaj, au documentat activitatea infracţională a unui tânăr, de 19 ani, din judeţul Sălaj, bănuit de pornografie infantilă. Acesta a fost arestat preventiv.         

Din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2021 – martie 2022, la solicitarea tânărului, victima minoră i-ar fi trimis mai multe imagini și filmări cu caracter pornografic, pe care acesta le-ar fi stocat și, ulterior, distribuit altor persoane. 

În urma a două percheziţii efectuate de poliţişti, în judeţul Sălaj, au fost ridicate două telefoane mobile și două cartele telefonice. 

Astfel, la data de 28 martie a.c., față de persoana bănuită, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar, ieri, 29 martie, în urma propunerii formulate de către procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Sălaj, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestării preventive a tânărului, pentru 30 de zile. 

În cadrul audierilor, persoana vătămată a beneficiat de consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală. 

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române. 

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button