MondenUltima oră

Tânăr gorjean din Aninoasa, medalie de bronz la Cupa Mondială de Canotaj din Elveția. Iubita lui este tot canotoare!

În urma unui mail primit pe adresa redacției l-am descoperit pe gorjeanul Marian Florin Enache care este membru al echipei de canotaj. Este originar din Târgu Cărbunești, Gorj, dar din clasa a VIII- a s-a mutat la Timișoara, pentru a face sport de performanță. Pe 5 august împlinește 27 de ani.

„Weekend-ul trecut, un tânăr din com. Aninoasa Jud Gorj, a obținut medalia de bronz la Cupa Mondiala de Canotaj din Elveția în proba de patru vâsle. Se numește Enache Marian Florian și este component al lotului olimpic de canotaj. Avem sportivi valoroși!” este mesajul primit pe adresa redacției.

„Canotajul pentru mine e un mod de viață”

„Canotajul pentru mine înseamnă absolut totul. Este un mod de viață, un job, un mod de a face performanță. Aici mă simt în largul meu. Sunt un tip emotiv, pun suflet în tot ce fac, mă motivează… știu că noi putem mai mult. Este visul oricărui sportiv să se califice la olimpiadă. Dar mie nu îmi este de ajuns să fiu acolo, vreau minim să plec de acolo cu o finală. Medalia va fi un bonus”, într-un interviu din 2021 pentru TVR.

A început cu fotbal

Până să ajungă la canotaj, Marian a încercat și alte sporturi. A început cu fotbalul. „Primii paşi în sport i-am făcut la fotbal, la juniorii lui FC Dinamo Bucureşti. Îmi plăcea mult fotbalul iar nişte mătuşi m-au întrebat dacă n-aş vrea să merg să joc, la copii. Ştiam de la televizor şi îmi surîdea ideea. Aveam 4 ani şi jumătate iar de la televizor am ajuns să ţin cu echipa în roşu, spunîndu-le că acolo vreau să ajung. Am fost un an şi jumătate la copiii lui Dinamo şi am fost încercat ca portar, am jucat şi fundaş central, mijlocaş central, atacant…”, a povestit canotorul pentru presa din Timișoara.

Nu știa să înoate

După mai mulți ani, când era în clasa a 8-a, i s-a schimbat viața complet. „Eram în clasa a VIII-a, parcă la ora de chimie, şi ţin minte că a intrat în clasă o femeie foarte înaltă. Era doamna profesoară Elvira Văsuţ. Ne-a spus să ne ridicăm în picioare, cei mai înalţi dintre noi, iar eu pe-atunci aveam deja 1,86 metri şi 66 kilograme. Ne-a scos pe hol, la măsurători, şi ne-a întrebat dacă ne-ar interesa să facem canotaj, la Timişoara. Ne-a spus că va vorbi pentru a cere şi acordul părţinţilor iar primul impuls a fost . Hai să încerc. Neştiind ce este canotajul dar fiind foarte pasionat de sport, m-am gândit că poate fi ceva nou şi bun pentru mine… Doamna Elvira Văsuţ mi-a devenit singurul părinte, mi-a fost ca o mamă, aici, la Timişoara. Am urmat la început Şcoala Generală 18 iar apoi am ajuns la LPS Banatul, după probe. Pe 21 octombrie 2009 am început canotajul. La primul contact cu apa ţin minte că am resimţit frica… Iniţial, nu ştiam să înot, dar am luat lecţii, am dat o probă, am trecut-o, şi am putut începe”.

Iubita lui este și ea canotoare

Din postările de pe o rețea de socializare reiese faptul ca gorjeanul Marian Florin Enache se iubește tot cu o sportivă, canotore și ea.

 

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *