Ultima oră

Tânăr rănit după ce o ambulanţă a intrat în coliziune cu un autoturism

Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au intervenit marţi seară, în jurul orei 22.00, la un accident rutier produs pe DN 67, în localitatea Mihăești, soldat cu rănirea unei persoane.

Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit că un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea o ambulanță, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din localitatea Horezu.

În urma coliziunii, un tânăr de 21 de ani care se afla pasager în autoturismul implicat în accident, a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămarea corporală din culpă”.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *