Ultima oră

Tânără de 19 ani și cei doi copii minori ai ei, luată cu forța din locuința mamei din Scoarța de către concubin și dusă la Dolj

La data de 21 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați prin apelul unic 112, de către o femeie din comuna Radovan, județul Dolj, despre faptul că în timp ce se afla la locuința concubinului său din comuna Scoarța, fiind prezentă și fiica sa de 19 ani, a venit concubinul acesteia, însoțit de alți trei bărbați și a luat-o cu forța pe fiica ei, au urcat-o într-un autoturism și au plecat spre județul Dolj.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din cercetările efectuate, au stabilit că tânăra de 19 ani s-a despărțit de concubinul său de 22 de ani, din comuna Cătanele, județul Dolj, iar în dimineața zilei de 21 august a.c., tânăra a mers la locuința acestuia, de unde i-a luat pe cei doi copii minori ai lor și i-a dus la imobilul unde locuiește mama sa, situat în localitatea Scoarța.

Concubinul său a venit la locuința din comuna Scoarța, fiind însoțit de alți trei bărbați, toți din județul Dolj și împreună au pătruns fără drept în curtea locuinței și au luat-o cu forța pe tânăra de 19 ani și cei doi copii minori, i-au urcat într-un autoturism și au pornit spre județul Dolj.

De asemenea, tânărul de 22 de ani a lovit-o pe mama concubinei sale, provocându-i leziuni, după care i-a sustras telefonul mobil în timp ce aceasta încerca să ia legătura cu polițiștii.

Având în vedere aceste aspecte, au fost mobilizate toate echipajele de poliție în vederea depistării autoturismului cu care se deplasau aceștia, iar la scurt timp au fost identificați pe raza orașului Rovinari.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de tânărul de 22 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu, violență în familie și furt și față de un bărbat de 34 de ani, din județul Dolj, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și violare de domiciliu, cei doi fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *