Eveniment

Tânărul care a comis un jaf în Târgu Jiu, 30 de zile după gratii

Un bărbat a fost reținut marți după ce de dimineață a încercat să jefuiască un tânăr, pe o stradă din Târgu Jiu. Tânărul în cauză, cunoscut pentru implicarea sa în mai multe scandaluri, a primit arest, inițial pentru 24 de ore, iar acum pentru 30 de zile.

Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată de către un tânăr de 20 de ani, din municipiu, despre faptul că marți, în timp ce se afla pe strada Victoriei, din aceeași localitate, a fost amenințat cu un cuțit de o persoană necunoscută, cu scopul de a-l deposeda de banii și bunurile aflate asupra sa.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe tânărul bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, găsind asupra sa un cuțit cu lama de aproximativ 18 centimetri, pe care l-au ridicat în vederea continuării cercetărilor.
Față de tânărul bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. A doua zi, o instanță a Judecătoriei Târgu Jiu a decis ca făptașul să rămână 30 de zile în arest preventiv.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *