Actualitate

Târgujienii sunt supărați pe Bolojan: „Îi duc mașina la Guvern!”

Sute de gorjeni s-au prezentat în această dimineață la Direcția de Taxe și Impozite din municipiul Târgu Jiu pentru a achita, chiar din prima zi, impozitul pentru bunurile mobile și imobile. Pe lângă faptul că au stat la cozi interminabile și, deși știau că taxele au fost majorate, unii dintre ei și-au vărsat năduful pe cel care conduce Guvernul României.

Supărați au fost în special cei care au trebuit să achite taxe aproape duble pentru autoturisme, mai ales că, potrivit unora dintre ei, valoarea mașinilor pe care le dețin este poate de cinci ori mai mică decât impozitul plătit pentru un singur an.

„Stau de o oră și jumătate aici. Am văzut diferența la apartament și nu vreau să comentez. Este aproape dublă, dar ținem cont aici și de valoarea bunului pe care îl ai. La parcare, lucrurile sunt în regulă, adică era 20 de lei anul trecut, iar acum am plătit 144. Nu pot să mă abțin însă la mașină. Am o ”căzătură”, dom’le. Este o mașină de aproape 20 de ani, cu motor de 2.000 de cmc. Am plătit aproape 500 de lei impozit. Păi mașina asta nu face mai mult de o mie de euro! Adică eu plătesc, în doi ani, valoarea mașinii pe care o am. O să mă duc la Bolojan să i-o duc lui, scap și de locul de parcare atunci. Este incredibil”, a spus unul dintre cetățenii care au mers luni să-și plătească taxele.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *