EvenimentUltima oră

Tată și fiu din Bălești găsiți MORȚI ÎN CASĂ!

FOTO: ARHIVĂ

În această dimineață o femeie din Bălești și-a găsit tatăl și fratele morți în casă. Din primele cercetări se pare ca cei doi și-ar fi pierdut viața din cauza unei butelie cu arzător pe care o foloseau ca sursă de încălzire. Cei doi bărbați aveau vârsta de 35, respectiv 58 de ani.

“În urmă cu puțin timp, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112 o persoană de sex feminin semnala faptul că într-o locuință din comuna Bălești a găsit două persoane decedate.
La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu si două ambulanțe din cadrul SAJ Gorj care au constatat că într-una dintre încăperile locuinței se aflau două persoane de sex masculin inconștiente și fără semne vitale.
Din păcate, echipajele de intervenție nu au mai putut face nimic pentru salvarea celor doi bărbați.
Nu este vorba despre un incendiu, din primele informații cele două persoane au utilizat o butelie cu un arzător pentru prepararea hranei/ încălzitor în interior. Urmează să fie stabilită cauza probabilă “ a declarat Florin Chisim purtator de cuvânt al ISU Gorj

„La data de 4 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul 112, de o tânără, de 32 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, despre faptul că și-ar fi găsit tatăl și fratele decedați, într-o cameră a locuinței, din comuna Bălești.
La fața locului, polițiștii au identificat cadavrele a doi bărbați, de 36 și 58 de ani, ambii din comuna Bălești.
Cele două cadavre au fost transportate la SML Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.
In cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *