Monden

Tatăl copiilor unui FOST MODEL din Târgu Jiu are o AVERE COLOSALĂ!

Iubitul și tatăl copiilor, Roxanei Dobre, originară din Gorj a dezvăluit recent, constrâns de împrejurări, suma pe care a ajuns să o încaseze la o cântare.

S-a întâmplat cu ocazia scandalului cu iz penal pe care l-a avut cu doi dintre cei mai temuţi membri ai clanului interlop Duduianu, Denom, Seif, Anaser şi Aramis.

În fața polițiștilor specializați în destructurarea grupărilor criminale, manelistul a confirmat care este suma pe care o cere la o nuntă sau un botez. Florin Salam a depus împreună cu Nicolae Guţă o plângere penală împotriva şantajiştilor, care doreau de la ei sume ameţitoare.

Salam a dezvăluit că Duduienii l-ar fi obligat să cânte gratis pentru ei la diverse evenimente, iar la final ar fi încasat toţi banii pentru prestaţia artistică.

Aşa au aflat oamenii legii cât a ajuns să solicite Florin Salam pentru un eveniment în care poate cânta câteva ore sau chiar toată noaptea.

„Cred că am fost la cel puțin 10, 15 cântări pentru ei (n.r. – clanul Duduianu), unde nu am luat niciun ban, deși în mod normal tariful meu ar fi fost pentru aceste cântări 100.000, 150.000 de euro”, a spus manelistul în fața anchetatorilor, conform spynews.ro.

La un calcul simplu, la 100 de cântări, Florin Salam ar fi încasat 10.000.000 eur. Şi cum „regele manelelor” este foarte solicitat de ani buni, este uşor de imaginat că averea acestuia ar fi putut ajunge chiar şi la câteva zeci de milioane de euro.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *