Ultima oră

Tatuajele colorate, interzise de UE: din 4 ianuarie 2022 doar desene alb-negru

Noul regulament UE, privind substanțele chimice, interzice folosirea anumitor pigmenți pentru tatuaje colorate începând cu 4 ianuarie 2022. „Regulile sunt prea complicate pentru furnizorii noștri, nu vom mai putea lucra”, se plâng artiștii de tatuaje. Sunt și două excepții: albastru și verde.

De pe 4 ianuarie 2022, iubitorii de tatuaje nu-şi vor mai putea face desene în culori, cu galben, roșu, portocaliu sau nuanţe de maro. Corpurile pot fi decorate cu tatuaje, dar numai cu cerneală alb-negru. Motivul este simplu: aceste două culori nu conțin izopropanol, ingredient care este adăugat în cerneala colorată pentru a o steriliza și pe care UE l-a interzis, scrie Corriere della Sera.

De pe 4 ianuarie anul viitor, substanțele chimice din tușurile pentru tatuaje folosite pe întreg teritoriul Uniunii Europene vor fi supuse unor restricții prevăzute în regulamentul Reach, punctul 75, anexa 12. Noile măsuri sunt atât de stricte încât aproape niciuna dintre culorile comune nu mai poate fi folosită. „Ne vom întoarce la muncă așa cum obișnuiam odată. Doar cu alb-negru” a comentat Eugenio Arneodo, tatuator din Moncalieri, reprezentant al unei asociații italiene. Este singurul artist de tatuaje italian acreditat la Bruxelles. „Va fi o mare problemă pentru un sector care numai în Italia produce peste jumătate de miliard de euro”.

Noile culori trebuie să fie modificate iar compoziția lor detaliată pe ambalaj

Regula i-a nemulțumit pe mulți artiști tatuatori. Munca lor depinde de cine le furnizează materia primă. Cei aproximativ 4.000 de producători au avut la dispoziție mai bine de un an pentru a se adapta la noile reglementări, dar nu au făcut-o. Și este puțin probabil să o facă în primele luni ale anului 2022. Problema nu stă doar în înlocuirea cernelurilor vechi cu substanțele cerute de legislația europeană. Nu este de ajuns. Mai există o piedică. „Ambalajul. Culoarea trebuie descrisă în detaliu. Așa cum este cazul oricărui produs din lanțul alimentar”, explică Eugenio Arneodo.

Adică trebuie să aibă caracteristici generale, origine, compoziție, durata, expirare, reacții alergice. De exemplu, pe etichetă trebuie scris obligatoriu dacă pigmentul conține urme de nichel. „Reprelucrarea culorilor în compoziția tuturor părților sale, respectarea parametrilor atribuiți de UE și repunerea pe piață a culorilor cu noua etichetare nu este o treabă ușoară pentru producători. Înțeleg că trebuie să reformuleze totul, o muncă uriașă. Dar nu ar fi trebuit să devină problema noastră.”, spune Eugenio Arneodo.

De ce sunt permise culorile albastru și verde

Deși UE a interzis mai mulți pigmenți pentru că au izopropanol (sau alcool izopropilic), a făcut deocamdată o excepție pentru două culori: „albastru15” și „verde7”. Explicația? În natură există înlocuitori pentru roșu, portocaliu și galben, există pigmenți alternativi, însă nu există variante pentru aceste două nuanțe. Așa că UE a decis să acorde producătorilor încă un an pentru a găsi o soluție.

”Dacă roșul, portocaliul și galbenul au fost interzise din cauza suspiciunii că sunt dăunătoare pentru sănătatea oamenilor, de ce a admis excepții?” întreabă Eugenio Arneodo. Motivul are la bază un raționament practic: fără albastru, tatuajele colorate vor fi mai mult sau mai puțin imposibil de realizat dacă până în 2023 nu va fi găsit un înlocuitor.

Noile restricții pun presiune pe artiștii de tatuaje

Aceștia vor trebui să arunce toate substanțele și să-și facă noi stocuri. Pentru asta producătorii trebuie să se miște repede. „Adevărul este că încă nu este clar cât de nocive sunt de fapt cernelurile pentru tatuaje”, a declarat recent Urban Slamal, avocat din Düsseldorf și președinte al Asociației Artiștilor Germani de Tatuaje.

Tatuajele nu mai sunt un produs de nișă. 12% dintre cetățenii UE au un tatuaj. În Germania, potrivit unui sondaj din 2019 al Institutului Ipsos, unul din cinci persoane este tatuat. În Italia sunt 7 milioane de persoane tatuate, iar printre tineri procentul se ridică la 30%. 60% dintre cei care și-au făcut tatuaj au avut o reacție adversă. S-a constatat că 10% dintre cernelurile pentru tatuaje sunt contaminate cu bacterii. 90% dintre tușuri conțin crom hexavalent, un cancerigen cunoscut.

Institutul Italian de Sănătate a testat recent mai mulți pigmenți și a găsit în 90% dintre probe cantități de crom hexavalent peste nivelul considerat sigur, fără nicio indicație pe etichetă. În pigmentul roșu poate fi mercur. În galben, roz și albastru se găsesc minerale precum fierul, cobaltul și cromul, care pot fi dăunătoare. ”Există alternative? Dacă introducem noi culori modificate cu un ambalaj așa cum este prevăzut în lege, putem continua să lucrăm. Altfel…” spune Eugenio Arneodo.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *