Actualitate

Taxiul pentru persoanele cu dizabilități ținut în viață de donații

O companie din Târgu Jiu a donat săptămâna aceasta 10.000 de lei pentru funcționarea taxiului pentru persoanele în scaun rulant. Serviciul respectiv supraviețuiește de la o lună la alta ca urmare a donațiilor. În luna iunie a acestui an s-a terminat finanțarea din fonduri europene în baza căreia a fost înființat acest serviciu de transport cu destinație specială. Sunt zeci de persoane în scaun rulant care nu au mijloace de transport adaptate. A fost și motivul pentru care Asociația „Servim Comunitatea” din Târgu Jiu a decis să înființeze serviciul de taxi adaptat pentru persoanele imobilizate în scaunul rulant. Acestea pot apela la taxiul respectiv fără să achite vreo taxă. Condiția este ca transportul să fie numai în interes medical. Taxiul se poate desființa oricând, iar, după ce s-a terminat finanțarea din fonduri europene, s-a apelat la donații.

Daniel Andrei, președintele Asociației „Servim Comunitatea”, a declarat că această donație permite persoanelor cu dizabilități din Târgu Jiu să beneficieze în continuare de taxiul adaptat special, care este foarte important pentru nevoile lor. „Suntem un grup de persoane, unii dintre noi cu dizabilități și am înființat Asociația Servim Comunitatea în luna octombrie 2020, ca urmare a unui proiect cu finanțare europeană, prin care s-a reușit dezvoltarea unui serviciu social de transport adaptat persoanelor în scaun rulant care deservește categoria persoanelor cu dizabilități ce întâmpină greutăți în a se deplasa în vederea participării la viața socială, deplasare la Comisia de evaluare a persoanelor cu dizabilități, la spital, cabinete medicale, la centre de zi pentru persoane cu dizabilități, etc. Prin intermediul proiectului am achiziționat un autoturism nou, marca Dacia Dokker, pe care l-am adaptat corespunzător printr-o firmă de specialitate, cu rampă de acces, sistem de siguranță și confort Future Safe cu sprijin lombar și cervical; fixare fotoliu rulant în patru puncte cu două centuri de siguranță retractabile în partea din față și două centuri cu tensionare în partea din spate. Prin intermediul proiectului am angajat un șofer pentru asigurarea transportului adaptat, de luni până vineri, 8 ore pe zi, pentru o perioadă de 18 luni cât ne asigura proiectul plata salariului, respectiv sfârșit de lună mai 2022. De asemenea, o persoană cu dizabilități, angajată pe acest proiect, 4 ore/zi, operează zilnic preluarea comenzilor de la persoanele cu dizabilități eligibile, planifică și alocă vehiculul și șoferul pentru efectuarea curselor de transport punct la punct la numărul de telefon 0772 22 33 44. Din luna iunie 2022 am intrat în perioada de sustenabilitate, fiind necesară continuarea serviciului de transport adaptat prin mijloace și resurse proprii. Continuăm de la o lună la alta doar cu ajutorul donațiilor.”, a declarat Daniel Andrei. Se caută soluții pentru ca serviciul respectiv să fie preluat de primărie.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *