Dezvăluiri

Tensiuni între lideri din CE Oltenia.” Băgatul bățului printre gard nu mă ajută cu nimic”

Președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, Jan Popescu, acuză că liderul Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, “se ocupă doar cu aruncatul fitilelor”.

Jan Popescu a reacționat dur după ce Constantin Mitrescu a spus că memorandumul aprobat de guvern, în luna decembrie, prin care CE Oltenia a fost scutită de măsurile de austeritate a fost anulat, în luna ianuarie, de ordonanța trenuleț dată de guvernul Ciolacu 2. Liderul SMEO îl taxează pe președintele Sindicatului Energia Rovinari, care i-a criticat pe premierul PSD, Marcel Ciolacu, și pe președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber. Jan Popescu afirmă că tot la politicienii aflați la putere trebuie făcut lobby pentru a găsi soluții pentru minerii și energeticienii din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

“Avem două variante. Prima e să punem mâinile pe piept, cum a transmis, ieri, un coleg, și să ne apucăm să înjurăm și să bălăcărim pe toată lumea, sau doi, să luăm hățurile în mână, cum le-am luat de fiecare dată, iar eu, în calitate de președinte executiv al celui mai mare sindicat, asta am obligația, nu să mă plâng. Pe mine m-au votat 2000 și ceva de oameni de la Sindicatul Mine Energie Oltenia, suntem cel mai mare sindicat din CEO tocmai datorită acestui lucru. Eu trebuie să găsesc soluții, trebuie să mă zbat, trebuie s-o iau la pas iarăși cu toții care ne pot ajuta, pentru ca la sfârșitul negocierilor care vor urma, colegii mei mineri și energeticieni să ducă acasă bani mai mulți. Să mă apuc eu, acum, să mă plâng și să mă vait nu câștig nimic. Colegii mei din Termocentrala Rovinari vin la mine cu probleme care trebuie rezolvate, nu să mă vait. Deci, indiferent de ce spune ordonanța trenuleț, eu am obligația ca, la sfârșitul negocierilor care vor avea loc, în luna aprilie, să închei un act adițional în care colegii mei să ducă bani acasă mai mulți. Ce spune Mitrescu, cu poveștile lui, nu mă ajută cu nimic. Băgatul bățului printre gard nu mă ajută cu nimic, că eu tot la ei trebuie să mă duc să mă ajute, și la Weber și la Iordache, și cum m-au ajutat, în decembrie, trebuie să mă ajute și acum”, spune sindicalistul.

„Vom purta discuții civilizat”

Jan Popescu afirmă că trebuie purtate discuții civilizate cu liderii partidelor aflate la guvernare privind problemele pe care le generează ordonanța trenuleț în rândul minerilor și energeticienilor din CE Oltenia.

„Eu cred că dacă ne vom duce, vom purta discuții civilizat, nu ne vom apuca să ne punem poalele în cap cu nimeni. Noi trebuie să rezolvăm aceste lucruri și eu cred că, așa cum le-am rezolvat până acum, și de această dată, cu înțelegere, diplomație, cu dibăcie, vom reuși, la sfârșitul negocierilor pe care le vom avea, să ne îndeplinim mandatul de a aduce colegii mei acasă mai mulți bani, nu să pun mâinile în piept și să mă vait, că sunt destui care se vaită, nu trebuie să mă mai vait și eu. Eu nu mă apuc, acum, să despic firul în patru. Eu spun ce a fost în decembrie, cred că, pe 18, a dat guvernul acea hotărâre prin care a scutit CEO de la prevederile Legii austerității. Deși, în ianuarie, ordonanța trenuleț afectează mai multă lume, eu trebuie să găsesc soluțiile și de această dată, împreună cu colegii mei responsabili din mișcarea sindicală și am colegi în mișcarea sindicală cu care nu mi-e frică, nu mi-e rușine să intru la luptă și am văzut, ultima dată când am fost la București. Dacă Sindicatul Energia Rovinari a dus 7 oameni într-o mașină, Sindicatul Mine Energie Oltenia a dus 4 autocare odată. Deci, eu mă bazez pe liderii de sindicat, pe președinții sindicatelor mari responsabili, care sunt convins că și de această dată vor face front comun cu noi toți pentru ca minerii și energeticienii să câștige și, de această dată, banii cuveniți pentru munca pe care o prestează”, a adăugat liderul SMEO.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *