Cercetările realizate de specialiști în acustică și arheologie arată că dispunerea pietrelor de la Stonehenge modifica în mod semnificativ felul în care se propagau vocea și sunetele în interiorul monumentului. Rezultatele au alimentat teoria potrivit căreia sunetul și muzica ar fi putut avea un rol important în ritualurile desfășurate aici.
Pietrele amplificau vocea
Pentru a afla cum suna Stonehenge în perioada în care monumentul avea configurația sa originală, cercetătorii au construit un model la scară 1:12 și au analizat modul în care sunetele erau reflectate de pietre.
Rezultatele au fost surprinzătoare. Modelul a indicat un timp mediu de reverberație de aproximativ 0,64 secunde, iar vocea era amplificată cu aproximativ 4,3 decibeli.
Cu alte cuvinte, persoanele aflate în interiorul cercului puteau auzi mai clar și mai puternic vocea, în timp ce reverberația putea îmbunătăți percepția sunetelor muzicale.
Un spațiu perfect pentru ritualuri
Cercetătorii consideră că aceste proprietăți acustice nu pot fi ignorate atunci când este analizată funcția monumentului.
Într-o cultură preistorică în care transmiterea informațiilor era în principal orală, iar ritualurile puteau include muzică, cântece și recitări, un asemenea spațiu putea avea o importanță deosebită.
Studiile indică faptul că efectul acustic era cel mai puternic în interiorul cercului de pietre, nu în exterior. Sunetele produse în centru erau astfel mai bine percepute de persoanele aflate în aceeași zonă restrânsă.
Acest lucru sugerează că eventualele activități sonore nu erau neapărat destinate unui public numeros aflat în jurul monumentului, ci unui grup mai mic de participanți la ritual.
A fost Stonehenge construit ca un „instrument muzical”?
Aici apare una dintre cele mai interesante întrebări.
Cercetările demonstrează că Stonehenge avea proprietăți acustice speciale, însă nu demonstrează că monumentul a fost construit exclusiv sau în principal pentru muzică.
Mai mult, analiza configurațiilor diferite ale pietrelor albastre a arătat că modificările poziției acestora produceau schimbări acustice prea mici pentru a explica dispunerea lor. Cercetătorii au concluzionat astfel că sunetul este puțin probabil să fi fost motivul fundamental pentru toate aceste aranjamente.
Prin urmare, teoria mai prudentă este că proprietățile acustice ale monumentului puteau fi exploatate în timpul ritualurilor, fără ca acesta să fi fost proiectat ca un instrument muzical în sensul modern al termenului.
Misterul Stonehenge este departe de a fi rezolvat
Stonehenge a fost construit și modificat de-a lungul mai multor perioade preistorice, iar funcția exactă a monumentului continuă să fie dezbătută.
De-a lungul timpului au fost propuse numeroase teorii: templu religios, loc de ceremonii, spațiu funerar sau calendar astronomic.
Studiile acustice adaugă o nouă perspectivă. Ele arată că oamenii care au construit monumentul se aflau într-un spațiu în care vocea, muzica și alte sunete se comportau diferit față de exterior.
O cercetare publicată în Journal of Archaeological Science arată că, în configurația estimată pentru aproximativ anul 2200 î.Hr., reflexiile produse de pietre îmbunătățeau sunetele muzicale și facilitau proiectarea vocii în interiorul cercului.
Astfel, Stonehenge nu trebuie privit doar ca un ansamblu impresionant de pietre ridicate în urmă cu mii de ani. Felul în care monumentul transforma sunetul ar putea fi o piesă importantă din puzzle-ul care încearcă să explice ce se întâmpla, de fapt, în interiorul celebrului cerc de piatră.
