Politică

Ținta PSD Gorj la parlamentare. “Îmi propun să avem cel puțin 4 mandate!”

Targetul PSD Gorj pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie este obținerea a 4 mandate de parlamentari, afirmă președintele organizației, deputatul Mihai Weber.

Partidele politice din județul Gorj se luptă pe cele 7 mandate de parlamentar la alegerile locale din 1 decembrie: cinci de deputați și două de senator. Liberalii speră să-și păstreze actualul număr de parlamentari, trei. AUR aspiră la 3 mandate. PSD vrea să obțină 4 mandate. Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, nu crede, însă, că Partidul Național Liberal și Alianța pentru Unirea Românilor va avea, după scrutinul din decembrie, mai mult de 1 post de parlamentar fiecare.

“Acestea sunt niște dorințe care, cu siguranță, nu vor fi puse în practică și nu se vor adeveri, pentru că se vede care este scorul pe fiecare județ, iar în ceea ce privește județul Gorj, noi plecăm de la cel puțin 3 parlamentari în județul Gorj. Sigur, am avut, și în 2016, 5 parlamentari din partea PSD, dar, acolo, este o loterie, la redistribuire. Nu se știe ce se va întâmpla la prima sau a doua redistribuire, pentru că este foarte important scorul celorlalte formațiuni și din județele vecine și scorul formațiunilor politice care intră în această redistribuire. Dar ne dorim și, eu am zis, ca și target, îmi propun să avem cel puțin 4 parlamentari din partea PSD Gorj și restul, sigur, va intra o persoană de la PNL, eu așa cred, și o persoană de la AUR în parlament, dar, acum, să vedem. Poate că surprizele vor fi altele. Să vedem după alegeri, după rezultatele pe care obține fiecare formațiune”, spune Mihai Weber.

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *