Un lider de sindicat din Complexul Energetic Oltenia a întocmit un top al sindicaliștilor din compania energetică. Prezent la o emisiune tv, președintele Cartel Alfa Gorj, Alin Munteanu, a fost întrebat care este cel mai bun lider sindical din Complexul Energetic Oltenia. Acesta nu a dorit să ofere un singur nume, pentru a nu-și supăra colegii din prima linie a mișcării sindicale. Este vorba de așa zișii ”marii lideri”, cum sunt cunoscuți și cei care participă la ședințele de comisii alături de administrație.
Primul care a deschis lista, în opinia lui Alin Munteanu, liderul Cartel Alfa Gorj, este Dumitru Pîrvulescu, președintele Federației Naționale Mine Energie. Acesta este considerat de către șeful Cartel Alfa drept foarte inteligent. „Nu știu cu cine să încep, că nu aș vrea să fie tot felul de interpretări. Cred că Dumitru Pîrvulescu, președintele FNME este în top. Este un om foarte inteligent. Ar mai intra în top și domnul Constantin Mitrescu. A avut o activitate bună, din punct de vedere sindical, în ultima perioadă. Aș spune și Adrian Marciuc. Este activ”, a declarat Alin Munteanu, președintele Cartel Alfa Gorj.
Este de așteptat ca structura sindicală să sufere modificări consistente, în următoarele luni și până la începutul anului viitor. În urma modificării Legii dialogului social cu privire la reprezentativitatea sindicală, se dorește ca la negocierea Contractului Colectiv de Muncă de anul viitor să mai participe doar două federații reprezentative, în loc de patru. Este vorba de Federația Națională Mine Energie și Federația „Univers”.
0 3.154