
O tragedie imensă a avut loc marţi, pe Dunăre, în apropierea plajei neautorizate din zona Gostinu din judeţul Giurgiu, când doi tineri, soţ şi soţie, au fost luaţi de curenţi împreună cu fetiţa lor de doar 9 luni de zile. În timp ce copila a fost salvată în ultima clipă, părinţii ei au sfârşit înecaţi.
„În urma căutărilor efectuate cu barca pe Dunăre, tânăra în vârstă de 20 de ani a fost găsită. Aceasta se afla la suprafața apei, la 5-6 m de mal și la aproximativ un km în aval de zona în care a fost văzută ultima dată. În locul respectiv apa are o adâncime de circa 3-4 metri. Echipajul SAJ prezent a constatat decesul acesteia”, au transmis reprezentanţii ISU Giurgiu.




