Un bărbat de 35 de ani a murit duminică după ce a intrat în râul Timiș ca să își saveze fetița de 6 ani de la înec.
Potrivit IPJ Timiș, polițiștii din Timișoara au fost sesizați duminică după-amiaza cu privire la faptul că două persoane s-ar fi înecat în râul Timiș. Incidentul a aavut loc pe malul Timișului, între Giroc și Urseni.
„O fetiță de 6 ani ar fi intrat în apă și dădea semne că se îneacă, tatăl acesteia, în vârstă de 35 de ani, a intrat după aceasta, dar din nefericire nu au ieșit la mal, ulterior fiind aduși la mal de către alți cetățeni”, a transmis Poliția Timiș.
În urma manevrelor de resuscitare, a fost declarat decesul bărbatului, iar fetița a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.