Ultima oră

TRAGEDIE: O adolescentă din Iași a murit în apele lacului Frumoasa, după ce s-a speriat de un urs. Era elevă în clasa a XI-a

O tragedie s-a petrecut vineri după-amiază, 25 aprilie 2025, la Lacul Frumoasa din județul Harghita, unde o tânără de 18 ani din Iași a fost găsită înecată. Poliția a fost alertată de faptul că trupul unei persoane plutea pe luciul apei, iar la fața locului au ajuns echipaje de intervenție pentru a acorda primul ajutor.

Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor și ale echipajului de salvare, eleva în clasa a XI-a nu a putut fi salvată.

Adolescenta din Iași care a murit după ce a sărit în apele lacului Frumoasa avea 18 ani
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita, la locul tragediei s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc, care au intervenit cu autospeciale și o barcă. La sosirea echipajelor de intervenție, persoana fusese deja scoasă din apă, iar manevrele de resuscitare erau în curs de desfășurare. De asemenea, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Harghita a ajuns la fața locului, dar, din păcate, s-a confirmat decesul tinerei.

Potrivit informațiilor oferite de poliție, tânăra se afla împreună cu un grup de persoane într-o zonă împădurită din apropierea lacului, când, în mod neașteptat, s-ar fi speriat de prezența unui urs. În panica generată de animalul sălbatic, tânăra ar fi început să alerge, iar în timpul fuga s-ar fi dezechilibrat și a căzut de la o înălțime în apă. Incidentul s-a petrecut rapid, iar, din păcate, nu a mai fost posibilă salvarea ei la timp.

După verificările efectuate, autoritățile au stabilit că tânăra decedată era din județul Iași. Vestea tragediei a șocat întreaga comunitate, iar ancheta este în curs pentru a clarifica toate circumstanțele în care a avut loc acest accident cumplit.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *