Ultima oră

Transfăgărășanul ar putea fi închis mai devreme din cauza vremii

Iarna s-a instalat în vârf de munte, la peste 1.600 de metri altitudine, în mai multe zone ale țării, iar valul de frig a ajuns până în orașele de câmpie.

La Vârful Omu a fost cel mai rece. Temperatura a coborât până la -7 grade, iar în Munții Călimani stratul de zăpadă a ajuns la 14 centimetri.

Meteorologii spun că frigul va ține până vineri, însă vor mai urma și alte episoade.

Peisaj de iarnă, toamna

Angajații unei cabane din Poiana Brașov s-au trezit dimineață în mijlocul unui peisaj de iarnă.

În nordul Moldovei, pe Giumalău, e zăpadă suficientă pentru o bătaie cu bulgări. Deși solul încă nu a inghețat, fulgii s-au depus într-un strat consistent.

Și în Harghita, în stațiunea Mădăraș, totul era alb dimineață.

Pe vârful Vlădeasa din Munții Apuseni, la cota 1.800, a nins ore în șir și s-a depus un strat de omăt de 3 centimetri.

Zăpadă în septembrie

Și pe Transfăgărășan, dimineața, stratul de zăpadă măsura 5 centimetri. Drumarii au curățat șoseaua și au răspândit o tonă și jumătate de sare.

Șoferii sunt sfătuiți să se pregătească pentru condiții de iarnă, la fel și cei care pornesc în drumeție.

La Bâlea Lac temperatura a coborât la -4 grade Celsius și nu trece de 0 pe timpul zilei.

Turiștii străini veniți cu motocicletele au fost surprinși să găsească zăpadă în septembrie.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button