Ultima oră

Trei persoane trimise în judecată pentru fraudă cu fonduri europene. Un inculpat este avocat

Procurorii DNA au trimis în judecată trei persoane, dintre care una are calitatea de avocat, pentru fraude cu fonduri europene, fiind acuzate că au obţinut cu documente false peste 8 milioane lei pentru un proiect privind construcţia unei ferme de creştere intensivă a păstrăvilor şi a sturionilor în judeţul Braşov.

Potrivit unui comunicat al DNA, cele trei persoane vor fi judecate pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, săvârşite în forma autoratului, instigării şi complicităţii.

Anchetatorii au transmis că, în perioada 2011 – 2013, pe parcursul derulării proiectului finanţat din fonduri europene intitulat „Fermă de creştere intensivă a păstrăvilor şi a sturionilor în sistem inside – outside”, unul dintre inculpaţi, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, la instigarea celui de-al doilea inculpat, ar fi depus la Centrul regional Braşov şi la Direcţia Generală Pescuit – Autoritatea de management pentru POPAM mai multe documente false şi/sau inexacte în susţinerea cererilor de rambursare, obţinând astfel pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.522.794 lei.

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button
https://api.clevernt.com/a9087cb8-cfba-11ec-a592-cabfa2a5a2de/