Ultima oră

Trenul de Curtici-București Nord a deraiat. Linia de cale ferată a fost închisă temporar

Trenul internaţional IRN 347 (Curtici - Bucureşti Nord) este oprit din circulaţie începând cu ora 12:10 din cauza deraierii, de un boghiu, a celui de-al treilea vagon din compunerea garniturii, informează sâmbătă CFR SA.

„Evenimentul feroviar s-a produs pe firul I, între staţiile Rupea şi Racos, la km 237+400, interval feroviar pe care se circula cu restricţiale de viteză de 30 km/h. Precizăm faptul că firul II Rupea – Racoş este închis permanent pentru lucrări de reabilitare, traficul feroviar pe intervalul respectiv fiind trasat doar pe firul I”, informează compania.

Potrivit sursei citate, la momentul actual un alt tren de călători este oprit temporar, este vorba despre trenul IRN 532 care a ajuns la ora 13:10 în Rupea şi va staţiona până la redeschiderea firului I, Rupea – Racoş.

CFR menţionează că personalul feroviar de specialitate al SRCF Braşov şi echipele de intervenţie vor acorda tot suportul tehnic necesar operatorului naţional CFR Călători pentru repunerea vagonului pe şină si retragerea garniturii din linie curentă.

De asemenea, compania precizează că reprezentanţii SRCF Braşov vor colabora cu reprezentanţii operatorului naţional care va stabili măsura necesară continuării călătoriei pentru pasagerii din trenul IRN 347.

Evenimentul feroviar va fi investigat de o echipă a AGIFER, care va stabili cauzele producerii deraierii.

Compania Naţională de Căi Ferate transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat de întârzierile care se vor înregistra în circulaţie din cauza acestui eveniment feroviar şi îi asigură că se vor lua toate măsurile necesare pentru finalizarea operativă a intervenţiilor de repunere pe şină a vagonului deraiat, din compunerea trenului IRN 347, astfel încât traficul să se reia in condiţii normale între staţiile Rupea şi Racoş.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *