Un gorjean a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, după ce a lovit un bărbat cu toporul în cap. Din fericire, acesta s-a ferit, iar loviturile au fost atenuate. Făptașul, Aurel Turbatu, au fost arestat preventiv în toamna acestui an.
„În dimineața zilei de 21 octombrie 2023, în jurul orelor 8.00-8.30, în timp ce se afla la imobilul din orașul Bumbești Jiu, județul Gorj, pe fondul unui conflict spontan determinat de neînțelegerile legate de munca în gospodărie, inculpatul T.A. s-a înarmat cu un topor cu care a lovit de sus în jos în direcția capului persoanei vătămate T.I.D., urmârind să-i suprime viața. Victima a avut o reacție promptă și s-a ferit, astfel că a suferit o plagă profundă la nivelul umărului stâng. În momentele imediat următoare acestei lovituri, între inculpat și victimă s-a desfășurat o luptă corp la corp pe parcursul căreia victima T.I.D. a căzut la pământ și în timp ce inculpatul T. A. era înarmat cu același topor, fiind poziționat deasupra victimei, a lovit-o pe aceasta cu tăișul toporului de mai multe ori în fața feței și a capului“, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.