Trump a declarat că va lua o decizie finală până pe 2 aprilie și a subliniat că dorește să ofere producătorilor auto timp să își deschidă fabrici în SUA pentru a evita aceste taxe. Într-o conferință de presă susținută, marți, la Mar-a-Lago, Florida, el a precizat că tarifele pentru semiconductori și produsele farmaceutice ar putea crește și mai mult în următorul an, dacă nu se iau măsuri de relocare a producției, transmite Reuters.
În ceea ce privește Uniunea Europeană, Trump a salutat reducerea taxelor vamale la automobile la 2,5%, un nivel similar celui impus de SUA. „UE avea taxe de 10% la mașini, iar acum au 2,5%, ceea ce este exact același nivel ca al nostru. Dacă toată lumea face asta, atunci vom juca cu aceleași reguli ale jocului”, a declarat președintele.
Cu toate acestea, Trump a acuzat UE de tratament comercial nedrept, spunând că „UE a fost foarte nedreaptă cu noi. Noi avem un deficit comercial de 350 de miliarde de dolari. Ei nu ne cumpără mașinile, produsele agricole. Ei nu cumpără aproape nimic. Trebuie să rectificăm asta”.
Pe fondul acestor tensiuni comerciale, comisarul european pentru Comerț, Maros Sefcovic, a ajuns la Washington pentru discuții cu oficiali ai administrației Trump, inclusiv cu secretarul pentru Comerț, Howard Lutnick, și candidatul pentru reprezentantul comercial al SUA, Jamieson Greer. Se așteaptă ca aceste negocieri să fie esențiale pentru viitorul relațiilor comerciale dintre SUA și UE.
Dacă vor fi implementate, taxele auto de 25% ar putea destabiliza industria auto globală, deja afectată de incertitudinile generate de politicile comerciale ale lui Trump.
Președintele a luat deja măsuri economice semnificative în prima lună a noului său mandat, impunând un tarif de 10% asupra tuturor importurilor din China din cauza eșecului acesteia de a opri traficul de fentanil.
De asemenea, a stabilit că data de 12 martie va fi începutul aplicării tarifelor de 25% pentru importurile de oțel și aluminiu, eliminând scutirile acordate anterior unor parteneri comerciali, inclusiv Uniunea Europeană. În plus, echipa sa economică lucrează la un plan pentru impunerea unor tarife reciproce, ajustate în funcție de nivelul tarifelor aplicate de alte țări produselor americane.