Astfel, este mărită și mai mult presiunea ideologică asupra celei mai vechi și mai bogate universități americane, în cadrul unei bătălii mai ample pentru controlul campusurilor universitare din SUA, notează CNN.
„Opt agenții federale din cadrul guvernului anunță încetarea acordării a aproximativ 450 de milioane de dolari în subvenții către Harvard, care se adaugă la cele 2,2 miliarde de dolari care au fost anulate” anterior, a declarat marți dimineață Joint Task Force to Combat Anti-Semitism al Casei Albe, într-o declarație în care a numit campusul Harvard „un teren propice pentru semnalarea virtuții și discriminării”.
Harvard nu a răspuns imediat la ultimul comunicat al Casei Albe.
Harvard, care a dat în judecată administrația Trump luna trecută pentru a anula înghețarea finanțării sale inițiale, „nu va renunța la independența sa și nu va renunța la drepturile sale constituționale. Nici Harvard și nici o altă universitate privată nu se poate lăsa preluată de guvernul federal”, a spus atunci președintele universității, Alan Garber.