
Un turist străin a fost rănit, vineri, de un urs, în zona localităţii Arefu, judeţul Argeş. Primele informaţii arată că bărbatul a suferit leziuni la braţul stâng, fiind transportat la spital. Autorităţile au emis mesaj RO-Alert.
”Un echipaj SMURD de prim ajutor calificat din cadrul Detaşamentului de Pompieri Curtea de Argeş a fost solicitat să intervină în comuna Arefu pentru acordarea îngrijirilor medicale unui turist de cetăţenie străină care, potrivit primelor informaţii, ar fi fost rănit la membrul superior stâng de un urs”, a anunţat ISU Argeş.




