Ultima oră

UE înăspreşte regulile pe care trebuie să le respecte grupul chinez Temu

Temu va trebui să respecte cele mai stricte norme în temeiul Actului legislativ privind serviciile digitale în termen de patru luni de la notificarea sa, respectiv sfârşitul lunii septembrie 2024, după ce Comisia Europeană a desemnat-o în mod oficial drept platformă online foarte mare (VLOP).

Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, dat vineri publicităţii, desemnarea Temu drept VLOP s-a făcut de asemenea în baza Actului legislativ privind serviciile digitale (DSA),

Temu este o piaţă online cu o medie de peste 45 de milioane de utilizatori lunar în Uniunea Europeană. Acest număr de utilizator, pe care Temu l-a comunicat Comisiei, depăşeşte pragul DSA pentru desemnarea ca VLOP.

În urma desemnării de vineri ca VLOP, Temu va trebui să respecte cele mai stricte norme în temeiul Actului legislativ privind serviciile digitale, cum ar fi: obligaţia de a evalua şi de a atenua în mod corespunzător orice riscuri sistemice care decurg din serviciile lor, inclusiv listarea şi vânzarea de mărfuri contrafăcute, de produse nesigure sau ilegale şi de articole care încalcă drepturile de proprietate intelectuală.

Mai precis, aceste obligaţii suplimentare includ o supraveghere mai diligentă a produselor ilegale. Temu trebuie să analizeze cu atenţie riscurile sistemice specifice în ceea ce priveşte diseminarea conţinutului şi a produselor ilegale, precum şi riscurile generate de proiectarea sau funcţionarea serviciului său şi a sistemelor sale conexe. Rapoartele de evaluare a riscurilor vor trebui să fie transmise Comisiei la 4 luni de la notificarea desemnării oficiale şi, ulterior, la un an.

Temu trebuie să pună în aplicare măsuri de atenuare a riscurilor, cum ar fi listarea şi vânzarea de mărfuri contrafăcute, produse nesigure şi articole care încalcă drepturile de proprietate intelectuală. Aceste măsuri pot include adaptarea condiţiilor de utilizare, îmbunătăţirea proiectării interfeţei pentru utilizatori pentru o mai bună raportare şi detectare a listărilor suspecte, îmbunătăţirea proceselor de moderare pentru a elimina rapid articolele ilegale şi rafinarea algoritmilor săi pentru a preveni promovarea şi vânzarea de bunuri interzise.

Temu trebuie să îşi consolideze procesele interne, resursele, testarea, documentarea şi supravegherea oricăreia dintre activităţile legate de detectarea riscurilor sistemice.

În plus, sunt necesare măsuri sporite de protecţie a consumatorilor. Rapoartele anuale de evaluare a riscurilor întocmite de Temu trebuie să evalueze în mod specific orice efecte adverse potenţiale asupra sănătăţii şi siguranţei consumatorilor, cu accent pe bunăstarea fizică şi mentală a utilizatorilor minori.

Temu trebuie să îşi structureze platforma, inclusiv interfeţele pentru utilizatori, algoritmii de recomandare şi condiţiile de utilizare, pentru a atenua şi a preveni riscurile la adresa siguranţei şi bunăstării consumatorilor. Trebuie puse în aplicare măsuri pentru a proteja consumatorii împotriva achiziţionării de bunuri nesigure sau ilegale, cu un accent deosebit pe prevenirea vânzării şi distribuţiei de produse care ar putea fi dăunătoare pentru minori. Aceasta include încorporarea unor sisteme solide de asigurare a vârstei pentru a restricţiona achiziţionarea de articole restricţionate în funcţie de vârstă.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *