
Un nou complex comercial din municipiul Hunedoara, care a fost construit de o companie condusă de fostul internaţional Gică Popescu, a fost prezentat oficial, miercuri, în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene.
Investiţia, în valoare de peste 7 milioane de euro, va fi deschisă pentru public începând de joi, 6 noiembrie, şi va crea aproximativ 150 de noi locuri de muncă.
Complexul are o suprafaţă totală de 21.423 de metri pătraţi, cu o arie construită de 6.224 de metri pătraţi ce este ocupată de mai multe magazine cunoscute, inclusiv o hiperfarmacie dintr-un lanţ naţional.
Zona disponibilă pentru parcare însumează 199 de locuri, dintre care cinci sunt dotate şi cu instalaţii de încărcare a autovehiculelor electrice.




